Din volumul ”Picură sufletul” lansat pe 9 decembrie 2018

Aș vrea...

Copil bălan aș vrea, din nou, să fiu,
Să am întreaga lume la picioare...
Să cânt, să joc, să fiu mereu zglobiu,
Să nu m-atingă dorul greu ce doare.

O lume de povești să-mi fie viața,
Cu prinți și zâne, poate și cu zmei.
În veci să nu-mi moară speranța,
Din bobi de bucurii să-mi fac cercei.

În dans cu Luna să-mi fac colier de stele,
Iar Soarele zâmbind în plete să mi-l prind.
Iubirea să o port ca pe-un inel cu albăstrele,
Pe 'naltul Cer într-un curcubeu să îl cuprind.
( 06.03.2017)

- din volumul de poezii ”Poetesa imaginară”, lansat pe 9 decembrie 2018 -

Copilăria din anii de mult apuși, a fost o binecuvântare, o bucurie de a trăi în aer liber, în sânul naturii, în preajma oamenilor care erau egali, prin lipsuri și nevoi, prin bucurii și tristeți… Era vremea comunistă când nu era lumea rea ca acum, când noi, copiii, nu cunoșteam tehnologia, iar singura noastră fericire era joaca între noi. Ce frumoase vremuri! Cât de fericită aș fi putut fi acum să fi avut copiii mei aceeași copilărie inocentă. 

Pe cât eram de pipernicită și bolnăvioară, pe atât de nărăvașa am fost! Păi, săraca mea bunică, ajungea la disperare, când venea vremea să mă adune‘ de pe drumuri, de pe ulițele satului sau să mă vadă cu farfuria de mâncare goală. 

Prinsesem ideea că nu am voie să plâng mult ca să nu fac  vreo criză de inimă și, numai atâta le era lor, celor din jurul meu, să mă supere că, imediat, apelam la metoda…‘lacrimi‘. Și, recunosc cu puțină jenă, acum, că eram și foarte supărăcioasă și sensibilă la orice vorbă spusă mai…nepotrivit. În această privință, încă sunt la fel și acum, spre bătrânețe.